De ce am pornit acest proiect?… O întrebare care mă face să zâmbesc. Asta pentru că, privind retrospectiv percepția mea de adult asupra nevoilor unui copil, îmi dau seama că, inițial, alegerile mele n-au fost tocmai inspirate, poate datorită unui mediu social rudimentar, poate lipsei de interes. Acest lucru s-a reflectat în cele mai banale împrejurări, cum ar fi cumpărarea unei jucării de ziua de naștere a unui copil, care trebuia să impresioneze fie prin dimensiuni, fie prin funcționalitate, fie prin culoare, dar în buget. Și, de fiecare dată, mă încadrăm … în ridicol.
O spun în felul acesta cinic, pentru că am schimbat complet abordarea după venirea pe lume a primului meu copil. Având timpul și motivația necesară am încercat să fac o selecție cât mai riguroasă a lucrurilor sau evenimentelor care îmi vor defini copilul și cu care acesta se va identifica.
În decursul căutărilor mele am descoperit metoda montessori care m-a captivat prin simplitatea, dar și prin complexitatea sa. O scurtă lectură a câtorva articole m-a făcut să înțeleg că în spatele acestui concept este o întreaga filozofie, a cărei aprofundare am realizat-o în cadrul cursului APA Educațional.
Punând în practică tehnicile de folosire a materialelor montessori, deprinse cu ocazia cursului de inițiere, am avut plăcuta surpriză să constat eficiența și utilitatea acestora încă de la prima folosire. Majoritatea materialelor, prin modul în care au fost construite, inoculează copilului nevoia de a se autocorecta, dându-i o satisfacție când reușește să ducă la bun sfârșit activitatea începută.
O utilizare corecta a acestor materiale este însă esențială pentru ca obiectivele avute în vedere la realizarea acestora să se realizeze efectiv. Astfel, prin intermediul materialelor prezentate pe acest site voi încerca să prezint și să exemplific tehnicile deprinse în cadrul cursurilor de inițiere și a propriei experiențe și să fac utilizarea materialelor cât mai plăcută și facilă. De asemenea, doresc să vă transmit și vouă experiența mea prin modul în care abordez acest magazin online, prin articolele, prezentările și produsele selectate sau concepute cu grijă.
Răsfoind paginile site-ului veți realiza că materialele prezentate vor scoate în evidență caracteristicile de baza ale materialelor montessori: controlul erorii, estetică, activitatea, limitele. Pentru ca percepția acestor materiale și ulterior utilizarea acestora să fie cât mai facilă vom descrie fiecare produs oferind tehnicile de utilizare și, pe cât posibil, exemple practice, și vom încerca prin explicațiile noastre să surprindem esența materialului prezentat.
În câteva cuvinte o sa încerc să sintetizez însușirile materialelor montessori:
- calitățile acestor materiale au fost stabilite pe cale experimentală;
- creează o bază pentru dezvoltarea inteligenței;
- materialele realizează contactul cu simțurile și mișcarea;
- educă și simțurile creând o bază solidă pentru dezvoltarea copilului;
- materialele ordonează și clarifică cunoștințele și impresiile copilului dobândite încă de la o vârstă fragedă, păstrând elementele esențiale care îl vor defini ca adult (spre exemplu: abilitatea de a termina o activitate începută, abordarea metodica a problemelor, stabilirea limitelor comportamentale);
- urmăresc rafinarea simțurilor;
- sunt o sursă sigură pentru depistarea timpurie a unor defecte în funcționarea simțurilor;
- izolează și aprofundează o singură calitate, spre deosebire de jucăriile obișnuite care vizează dezvoltarea unei multitudini de simțuri;
- o însușire cheie a acestor materiale îl reprezintă contrastul elementelor acestora care captează atenția și interesul copilului și îl conduc la finalitatea pe care tind să o exprime (spre exemplu, în ce privește turnul roz, dimensiunile pieselor exclud posibilitatea adăugării lor într-un alt loc decât cel destinat fiecăruia);
- pur și simplu mai plăcute privirii, nu-i așa?
Este foarte important ca materialul folosit să înglobeze criteriile avute în vedere pe cale experimentală. Neînțelegerea acestor idei poate să ducă la conceperea greșită a materialelor și implicit o folosire ineficace din partea copilului.
Departe de mine ideea că metoda montessori este infailibilă și de a nega aportul altor metode de educare, dovadă fiind varietatea de produse pe care le ofer, însă voi încerca să păstrez constanta lucrului plăcut privirii și util dezvoltării armonioase a copilului vostru. Chiar și materialele concepute pe cale experimentală prin metoda montessori nu acoperă toate aspectele dezvoltării unui copil, cum ar fi arta, creativitatea, un domeniu de suflet în ce mă privește, sau articolele necesare dezvoltării bebelușului. Ori, aceste goluri voi încerca să le acopăr prin tot ce găsesc eu util, plăcut, interesant…
Așadar, vă invit să parcurgeți propunerea mea pentru o educație sănătoasă în speranța că va fi o călătorie cât mai plăcută.